Dem Rădulescu: „Mi se făcea rău numai când vedeam”

Deși era un mare gurmand, marele actor Dem Rădulescu nu se atingea nici în ruptul capului de câteva feluri de mâncare. Mărturisea că, în copilărie, i se făcea rău numai când vedea un anumit fel de mâncare și, deși senzația de rău a dispărut cu trecerea anilor, nici mai târziu nu s-a atins de acesta.
Dem Rădulescu detesta preparatele pe bază de carne de miel, deși acest tip de carne este o delicatesă și majoritatea românilor îl mănâncă cu mare plăcere. Actorul spune că a detestat-o încă din copilărie. Ba, chiar, i se făcea rău numai când vedea preparatele pe bază de carne de miel. Nici după dulceața de trandafiri nu se omora, în schimb nu avea nimic împotriva șerbetului de trandafiri.

Nu-mi place carnea de miel. Când eram copil mi se făcea rău numai când vedeam. Dar iubesc sarmalele, carnea de porc. Nici dulceaţa de trandafiri nu a fost niciodată preferata mea. Dar mâncam şerbet de trandafiri”, mărturisea actorul
Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu».

După aia mi-au zis «Fratele lu Bibanu», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine ”Mă, Bibanule!”. Şi Bibanul am rămas”, povestea Dem Rădulescu acum mulți ani.

sursa

Back to top button